sâmbătă, 14 aprilie 2018

Vești din China: Efervescentă, China ...

(Traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol restanță la tradus de către mine, apărut în 16 martie 2018.)

     Viața își vede de mersul ei! Sesiunea Adunării Naționale Populare (ANP), cea mai fertilă în evenimente de la era lui Deng Xiaoping, se încheie în cântec de fanfară, cu afirmarea unei Chine care-și regăsește puterea de odinioară și în care toate problemele apar ușor șterse  (într-un mod neîndoielnic efemer) în cadrul comuniunii profunde dintre mândria națională și reapariția legitimă a țării în lume. Adunarea i-a acordat lui Xi Jinping puterea pe viață; s-a ratificat crearea unor „ cuști” noi-nouțe pentru angajații din sectorul public ( Comisia Națională de Securitate) și pentru cetățeni ( creditul social, cu a lui notă de moralitate pentru fiecare dintre ei de acum și până în 2020) . Conform politologului britanic Kerry Brown, acest noi instrumente trebuie să ajute această societate să respingă plăcerile „ extravagante” în favoarea unei vieți simple. Sub Xi Jinping, partidul vrea brusc o reconciliere cu virtutea. Sigur că o atare frenezie a austerității merge în sens contrar față de dorințele țării. Depărtarea dintre bază și vârf n-a fost nicicând mai mare și ea nu va putea decât să se mărească: un astfel de program „ monastic” nu poate dura decât câțiva ani.
     ANP a votat de asemenea în 17 martie o refacere a organelor de stat, pentru o eficacitate crescută și de o calitatea sporită a guvernării publice, pentru o Chină mai bogată, tehnologică, educată. Această inițiativă a echipei conducătoare convinge mai mult: ar putea încă de pe-acum semnala viitoarea moștenire a erei Xi Jinping.
Dincolo de Adunar și voturile sale, trei vești ale săptămânii, în aparență mai puțin tari, sunt de fapt și ele anunțătoare ale unei noi orientări. La Vatican în 12 și 13 martie, pentru al doilea an consecutiv, doi emisari au reprezentat China, la o conferință despre traficul de organe ( prelevate de la condamnați la moarte) , care era licit în China până în 2015. La colocviu, acești bărbați au confirmat că China reprimă acest trafic, care nu s-a mai produs decât în clandestinitate. În zece ani, poliția ar fi urmărit și prins 220 de bandiți și salvat 100 de potențiale victime. Prin prezența sa la conferința papală, pekinul confirmă discret că reconcilierea cu Vaticanul este aproape – dar va fi ea acceptată de către catolicii chinezi?   
     Față de Uniunea Europeană, China ia în considerare să-și rărească întrunirile la nivel înalt 16+1 cu 16 țări din Europa centrală, care pe moment se țin în fiecare an. Ea ar vrea ca până în decembrie să amâne sine die cea de-a 7-a întrunire la nivel înalt de la Sofia (Bulgaria) , iar apoi să le programeze pe următoarele în regim de o dată la doi ani. Fiindcă Bruxelles-ul vede această alianță între China și fostele țări din blocul sovietic drept o tentativă de a o diviza. Pekinul le atrage prin câteva credite în proiecte de infrastructură, ceea ce-i permite să exercite asupra lor o influență rivală, formă de ingerință în afacerile interne ale UE. O astfel de strategie, din punctul de vedere european, este incompatibilă cu un parteneriat loial între China și UE – deci trebuie făcută o alegere. Dacă Pekinul își răcește acum această alianță 16+1, va fi în numele unei astfel de considerent.  
      În sfârșit, la Conferința Consultativă (CCPPC),Yang Faming, capul asociației islamice naționale, a deplâns faptul că se construiesc moschei în stil „străin” , că moda alimentară privilegiază „mâncarea halal” la credincioși și că o lege islamică se impune asupra celei naționale. „Trebuie să rămânem în alertă maximă” a conchis imamul oficial. Yang a denunțat un fenomen de abilă islamizare care e în curs în Xinjiang (comunități uigure) și printre cei de naționalitate hui, sinizați demult, dar aflați în căutare de identitate. Fenomenul se produce în momentul în care China se pregătește a se deschide față de Asia Centrală, pentru a se permite trecerea a milioane și milioane de călători și mărfuri. Pentru China, această trezire a credinței musulmane se întâmplă în cel mai rău dintre momente, putând să pună în discuție ambițioasele sale proiecte din noile „drumuri ale mătăsii (inițiativă BRI) .             

Vești din China: China în ajunul marilor hotărâri


(Traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol restanță la tradus de către mine, apărut în 06 aprilie 2018.)

China pare a fi ajuns în momentul hotărâtor de a lua decizii pe care le tot amână de decenii. În 2 aprilie, Xi Jinping a condus prima sesiune a Comisiei centrale pentru economie și finanțe, adusă la statutul actual exact pentru a-i permite să accelereze orice hotărâre privitoare la poluare, lupta anti-sărăcie ori datorii publice. În prezent nu mai pot face presiuni nici Consiliul de Stat nici Comitetul Central și niciun lobby: comisia are puteri depline în a face să i se aplice instrucțiunile acolo unde o putea face în cea mai mică măsură: la nivel de provincii. În prezența lui Li Keqiang și a lui Han Zheng, această reuniune a tras toată spuza pe prioritatea absolută, datoria provinciilor, în momentul în care conflictul comercial cu SUA amenință.

Președintele Trump, după ce a tras prima salvă de 3 miliarde de $ pentru taxe pe oțel și aluminiu chinezești, lansează (3 aprilie) o a doua (50 miliarde$) pentru produse high-tech, acelea din planul „made in China 2025” care are pretenția să-și însușească ultimele tehnologii (semi-conductori, nanotehnologii) adesea prin forțarea multinaționalelor să- și cedeze brevetele unor rivali locali. În fața țunamiului de taxe americane anunțate, China răspunde cu aceeași monedă. Dar știe bine că nu va fi suficient: în ipoteza pierderii unei părți din piața americană, numeroase consorții chineze vor avea mai mult ca oricând nevoie de subvenții din provincie care, împovărată de datorii, nu va mai fi în stare să li le furnizeze. Ori această situație aduce riscul unei serii de falimente „în domino”. Leacul constă în disciplina de investiții a consorțiilor și guvernelor locale, care nu au acces pentru împrumuturi la bănci pînă la noi ordine. Proiectele riscante sunt interzise, iar presiunea creditelor în zonă gri este exacerbată. Pekinul adaugă la panoplia sa represivă un cadru de monitorizare strâns pentru cadrele locale responsabile de acest lucru ...  
La Boao (Hainan) se va ține din 8 până în 11 aprilie Forumul pentru Asia (fondat în 2002 pentru aderarea la OMC) , unde Xi Jinping va dezvălui „interpretarea cea mai fiabilă a măsurilor […] pentru cei 40 de ani de politică de deschidere”. O primă listă vizează porto franco-urile, create acum vreo zece ani între Shanghai, Shenzhen, Xiamen și Tianjin, dar care nu au demarat niciodată din lipsa unei marje suficiente de autonomie. Xi ar trebui să anunțe acordarea unor privilegii extraordinare, precum libera circulație a mărfurilor, persoanelor și capitalurilor, accesul la piața națională precum și noi norme financiare și comerciale calchiate după cele ale OCDE. Prima dintre aceste zone de modă nouă ar fi Hainan, titulară de acum înainte a unei libertăți de întreprindere superioară celei de la Shanghai și chiar din Hong Kong. O altă serie de măsuri, așteptate de luni de zile, ar trebui să deschidă domeniile: finanțe, asigurări, intermedieri de piață, sănătate – sub rezerva inventarierii.
În toate aceste proiecte se ridică două probleme. Una este compatibilitatea franco zonelor cu restul economiei: cum să supraviețuiască la o astfel de denaturare a concurenței? Pentru a se proteja de noi căderi, Hainan ar pregăti o înghețare a oricărei cumpărări de teren, ca să evite mutarea întregii Chine pe solul său insular.
Cealaltă dificultate pentru China va fi de a convinge lumea de sinceritatea sa. Statele Unite nu cred în aceste vorbe bune – ce au fost deja pronunțate în 1997 de Zhu Rongji, în 2010 de Wen Jiabao, fără a fi urmate de efecte.
În acest timp, protecționismul belicos al lui Trump îi aduce acestuia o creștere în sondaje: nu are absolut niciun motiv să dea înapoi. Dar atunci, noile măsuri promise de Pekin vor putea fi ele resimțite drept o autentică schimbare de direcție de acțiune, îndeajuns de convingătoare pentru a-i calma pe occidentali?

sâmbătă, 31 martie 2018

Vești din China: Săptămâna modei în China, Beijing 29 martie 2018

    Imagini de la parada modei din 29 martie 2018, din cadrul Săptămânei modei, Beijing, creații Sun Shuang. Frumosul se pare că revine în modă în această primăvară.






sâmbătă, 24 martie 2018

Vești din China: Războiul China- SUA va avea totuși loc

(Traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 23 martie 2018.)

      Donald Trump a declarat acest lucru în 22 martie: 1300 de tipuri de produse chinezești din telefonie, electronică și alte produse încurajate prin programul „ Made in China 2025” , vor fi taxate cu 25%. Sancțiunea este unilaterală și se sprijină pe un text de lege din 1974, US Trade Act (secțiunea 301), cu o validitatea contestabilă. În epoca aceea, schimburile nu erau regularizate prin OMC. Deși nu garantează prin nimic că va reuși să restabilească echilibrul balanței comerciale China/ SUA, sancțiunea va liniști prin fermitatea sa, un electorat al lui Trump îngrijorat de viitor.
     Ori, pe față, China dispune și ea de pârghii dăunătoare. Ar putea taxa soia americană, 97 de milioane de tone în 2017, care a adus farmer-ilor din Lumea Nouă 22 de miliarde de $. Ar putea bloca cumpărarea de Boeing – deși grupul din Seattle se pregătește să investească 33 de miliarde de $ într-o linie de montaj lângă Shanghai. Însă a boicota Boeing ar însemna să se arunce în brațele Airbus, care i-ar vinde mult mai scump și fără a putea compensa 100% livrările Boeing. Dar mai ales, China și-ar putea vinde rezervele sale de obligațiuni de tezaur. Iar atunci dolarul s-ar prăbuși, America ar fi îngenuncheată, dar și China, după ce și-ar vedea risipite pe apa sâmbetei cele 1080 de miliarde de $ în devize ... Până la acestea, ministrul chinez al comerțului a reacționat imediat prin contra-măsuri ce pot priva Statele Unite de 3 miliarde de $ pe piață și continuă să-l îndemne pe Trump să nu „ se lase condus de emoții în ceea ce face.”
     Dar între cele două țări s-a ivit o piatră de poticneală mai redutabilă: în 17 martie, Trump a semnat o lege prin care își autorizează cadrele să viziteze oficial Taiwan-ul. Xi Jinping a replicat la aceasta în timpul discursului său de închidere a sesiunii parlamentului chinez susținând viguros și clar că „aceia care încearcă să divizeze China, vor răspunde de acest lucru în fața poporului chinez și a istoriei.” Pentru China, această altă provocare este și ea de neacceptat!
     În treacăt fie spus, e imposibil să nu faci o corelare temporală între numirea „pe viață” a lui Xi la frâiele țării și aceste două acțiuni puțin pacifiste ale lui Trump. Chiar dacă „lovitura” politică a lui Xi este o decizie internă din China, implicațiile sale sunt resimțite imediat la celelalte națiuni, prin neîncredere și agravarea unor vechi litigii. În acest fel, China și SUA se găsesc într-un curios impas, împinse fiind către un război comercial de forțe interne irezistibile. Trecutul vine să le greveze viitorul.    

Vești din China: Ruliu și tangaj

(Traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 23 martie 2018.)
     La sfârșit de martie, nava China traversează niște ape agitate, mai mult decât de obicei. Președintele Trump, mergând pe logica lui protecționistă, a lovit ( în 22 martie) China cu taxe asupra a „1300 de produse” și „60 de miliarde de $” pentru „furt de proprietate intelectuală americană”. Îi intimează Chinei să pună capăt „imediat” deficitului de 100 de miliarde de $ din schimburile bilaterale. Așadar, războiul comercial împotriva Chinei este lansat, cu atât mai mult cu cât Trump tocmai a scutit toate celelalte țări de taxele „mondiale” pe care voia să le impună asupra oțelului și aluminiului de import. Iar faptul că Trump persistă în a califica China drept „țară prietenă”, nu va schimba cu nimic actualul ton negativ al relațiilor lor. Scenariul a fost scris de mult timp cu un același braț de fier, prin cei 20 de ani de strategie chineză de a suplini înapoierea sa tehnologică față de Occident printr-o combinație de măsuri incompatibile cu OMC – forțarea firmelor străine să-și cedeze brevetele tehnologice, închiderea pieței interne în anumite sectoare „strategice”, subvenții nesfârșite pentru industriașii chinezi ... Cu câteva zile înainte, Pekin-ul încerca in extremis să stingă focul anunțând deschideri de piață „dincolo de orice imaginație” și discutând despre aceasta la întâlnirea la nivel înalt. În 17 martie, Xi Jinping în persoană și numărul 2 al său, Wang Qishan, au discutat cu ambasadorul american T. Branstad. După aceea, Xi i-a propus Angelei Merkel la telefon să negocieze un recul al supra-capacităților „mondiale” de oțel ... Urmare a loviturii Casei Albe, Pekin a dat un răspuns de „așteptare”, combinând contra-măsurile limitate cu afirmarea capacității sale de apărare. Însă undele de șoc ale seismului vor continua multă vreme a fi resimțite: întreaga stabilitate monetară mondială și aceea a lumii afacerilor sunt puse la încercare.  
     Un alt val sub nava chineză este cel al sorții lui Ye Jianmin, patronul grupului de afaceri CEFC, dispărut fără urmă în februarie. Ori, la Shanghai, în 19 martie, o delegație cehă venită să se intereseze de situația lui Ye (CEFC fiind un mare investitor în Cehia), a auzit spunându-i-se că acest patron de faceri nu mai este „acționar” și nici PDG în fruntea grupului de 42 de miliarde de $ de active. „ Aflat în libertate” Ye asista „de bună voie” la o anchetă. Fost trader din Fujian, lui Ye necazurile i-au început în noiembrie 2017 la New York, când i-au fost arestați asociatul Paul Ho (ex-cadru hongkonghez) și un ex-ministru senegalez, acuzați de corupție ca funcționari în Ciad și Uganda. În ce o privește pe China, punerea sa în umbră se producea în urma unui pre-acord de răscumpărare de către CEFC de 9 miliarde de $ părți ale firmei ruse de petrol Rosneft – o îndrăzneață preluare a unui atu strategic, ce ar putea să nu fi fost pe gustul lui Putin ori al lui Xi Jinping. De atunci, CEFC se prăbușește. Filialele sale încearcă în zadar să se împrumute pentru a pentru a-și onora datoriile – și să facă a se crede că ele n-ar (mai) avea nici o legătură cu finanțistul în dizgrație ... Grupuri rivale se năpustesc asupra rămășițelor sale: CEFC-Energie preluat de Guosheng, brațul financiar al primăriei din Shanghai. CEFC-Hainan (ex-viitorul investitor la Rosnef) preluat la 36% de Huarong, CEFC-Europe în curs de preluare la 49% de către Citic... După HNA, Anbang, Wanda și Tomorrow (al lui Xiao Jianhua) , CEFC este deci al 5-lea grup privat care are probleme din partea Pekin-ului începând din 2017. Pentru stat, înseamnă un viraj de 180 de grade, după deceniile sub Jiang Zemin și Hu Jintao care întrețineau legături strânse cu capitaliștii privați. Această turnantă arată explicit noile nevoi ale regimului. Începând cu 2016 de fapt, Xi a trebuit să frâneze economia națională pentru a o face durabilă – să o întărească înainte de a o desfășura peste hotare sub forma „drumurilor mătăsii” (BRI). Vrea deci să stăvilească hemoragia de devize și să recentreze mijloacele financiare către o creștere utilă și centripetă. Xi vrea de asemenea să combată privatizarea economiei și să prezerve precedența consorțiilor publice. Și, în sfârșit, ca accesoriu, vrea să promoveze respectarea legii și a unui stat de drept în culorile (caracteristicile) Chinei.

vineri, 16 martie 2018

Târguri de carte: Livre Paris, 2018, „România, aşa cum nu aţi mai citit-o“

             România la Livre Paris 2018. 
           (Psih)analiza unui proiect de ţară

Cristina Hermeziu, 14 martie 2018

Ei, scriitorii ştiu cel mai bine de ce suntem pe lume, cum suntem pe lume şi ce e de arătat lumii din ceea ce suntem. O spun (iar) în contextul salonului de carte de la Paris „Livre Paris“, la care România participă între 16 şi 19 martie cu un stand şi evenimente organizate de Institutul Cultural Român sub genericul „România, aşa cum nu aţi mai citit-o“. Cum arată acest proiect de ţară? O (psih)analiză. 

În cifre, participarea e promiţătoare, cu 15 invitaţi din România, peste 28 de apariţii în limba franceză sau traduceri din ultimul an, peste 50 de titluri prezentate cu ocazia evenimentelor de la standul României, peste 70 de invitaţi în cadrul a 22 de evenimente. 

Contabilizând numele de scriitori şi titlurile de cărţi, sunt de aşteptat momente dense şi dezbateri cu miez. La mesele rotunde organizate la standul României vor fi prezenţi scriitori români şi străini, traducători, dar şi editori francezi, între care: Diana Adamek, George Banu, Savatie Baştovoi, Gabriel Badea-Păun, Michel Carassou, Magda Cârneci, Silvia Colfescu, Florica Courriol, Jean-Louis Courriol, Thierry de la Croix, Cécile Folschweiller, Bogdan Ghiu, Laure Hinckel, Claudiu Komartin, Doina Lemny, Philippe Loubière, Vintilă Mihăilescu, Wanda Mihuleac, Felix Nicolau, Dodo Niţă, Marily le Nir, Cătălin Pavel, Dumitru Preda, Petre Răileanu, Sebastian Reichmann, Isabelle Scherer, Virgil Tănase, Irina Teodorescu, Nicolas Trifon, Dumitru Ţepeneag, Tatiana Ţîbuleac, Eugen Uricaru, Horia Ursu, Olimpya Verger. 

Acest inventar multicolor de autori (întregul program aici) e legitim de vreme ce la un târg internaţional de carte literatura unei ţări e o orchestră cu nenumărate instrumente, puse să joace împreună o „partitură“ dacă se poate armonioasă. Dincolo de hazardul sau programarea recentelor apariţii editoriale, această partitură e întotdeauna şi una simbolică. Menită să transmită ceva, să susţină un mesaj care să ne identifice, în concertul general ameţitor de ţări şi literaturi: cu un total de 1.200 de expozanţi din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenţi la peste 800 evenimente şi un număr estimat de 150.000 de vizitatori, Livre Paris e un adevărat Turn Babel. 

Ce „partitură“ joacă deci România la Livre Paris 2018? Ce chip surprinzător are literatura română, „aşa cum nu aţi mai citit-o“? Pornind de la conţinutul programului şi de la declaraţii instituţionale care-l articulează public, propun o mică (psih)analiză, convocându-i aici pe semiologii francezi Roland Barthes şi Paul Ricoeur, potrivit cărora orice enunţ e purtător de încărcătură „ideologică“, orice demers (în acest caz, unul cultural şi naţional), subîntinde o viziune despre sine pe care o propune Celuilalt. „Ideologic“ nu are aici nicio conotaţie negativă, e un concept-instrument pertinent în încercarea de a arăta cum se structurează imaginarul colectiv, cum se construiesc identităţile de grup. Mă voi sprijini de asemenea pe o excelentă analiză a Biancăi Cernat din seria sa de articole recent publicate în Observator cultural, „Gândirea critică şi simulacrele ei“. Una dintre ideile dezvoltate de Bianca Cernat este că „produsele culturale actuale se înscriu tot mai hotărât în schema trasată de ideologiile lumii globale de azi“. Autoarea se întreabă, la capătul unei analize argumentate, „dacă nu cumva, priviţi din afară, lăsăm impresia că proiectul nostru (cultural, intelectual) cel mai important este (continuă să fie, aşa cum a fost vreun secol şi jumătate) sincronizarea.“ 

Scriitori, titluri, mesaje 

Cu sprijinul programului TPS al Centrului naţional al cărţii şi graţie dăruirii de orfevru a fiecărui traducător în parte, în ultimul an au apărut, în franceză, excelente cărţi de proză din literatura contemporană, şi voi cita aici, într-un decupaj subiectiv, câteva titluri, nouă la număr, care se regăsesc în programul României la Livre Paris 2018. Aşadar: 

Le Poids d’un ange de Eugen Uricaru, trad. Marily Le Nir (Éditions Noir sur Blanc), L'Été où maman a eu les yeux verts de Tatiana Ţîbuleac, trad. de Philippe Loubière (Éditions des Syrtes), La douce histoire du triste éléphant de Diana Adamek, trad. Rodica Baconsky şi Alina Pelea (Éditions Rafael de Surtis), Un plan mortel de Bogdan Costin (Éditions Autrement), La septième partie du monde de Cătălin Pavel (Éditions Non Lieu), Le siège de Vienne de Horia Ursu (XENIA Éditions), traduse de Florica Courriol, Le journal de Dracula de Marin Mincu, trad. Dominique Ilea (XENIA Éditions), Le dictateur qui ne voulait pas mourir de Bogdan Teodorescu, trad. Jean-Louis Courriol (Éditions Agullo), precum şi Savatie Baştovoi cu romanul Les Enseignements d’une ex-prostituée à son fils, tradus de Laure Hinckel (Éditions Jacqueline Chambon). 

După cum o arată titlurile consistente citate, proza pare un teren de predilecţie, cu tematici şi stiluri dintre cele mai diverse, de la universul totalitar la o societate în tranziţie violentă, de la crâncene relaţii familiale la poveşti de iubire pe mai multe continente, de la istoria recentă a Europei la un magic şi oniric secol al XVI-lea. Scriitorii români sunt capabili să gândească (politic) lumea de azi, cu toate provocările ei, autorii noştri ştiu să o transfigureze (poetic). Mesajul nu e surprinzător dar e apăsat, România musteşte de poveşti şi e o pepinieră de povestitori. 

Istoria culturală şi afinităţile dintre cele două ţări nu puteau să lipsească într-un an pus sub semnul centenarului Marii Uniri şi al sezonului Franţa-România. O ilustrează Basarab Nicolescu şi Louis Monier cu albumul Les Roumains de Paris (Éditions Michel de Maule), Doina Lemny cu recentele sale cărţi Correspondance Brancusi-Duchamp (Éditions Diletca) şi Brancusi et Marthe - Ou L'histoire d'amour entre Tantan et Tonton (Fage Éditeur) sau extrem de interesantul studiu  Philosophie et nation, Les Roumains entre question nationale et pensée occidentale au XIXème siècle de Cécile Folschweiller (Éditions Champion), precum şi Bucarest, promenades littéraires de Andreia Roman şi Cécile Folschweiller (Éditions Non Lieu). Mesajul e unul de continuitate a dialogului, cu o subtilă nuanţă de orgoliu: Bucureştiul rămâne Micul Paris iar marele Paris se întoarce la Bucureşti, centenaire oblige... 

Două recuperări de factură cu totul diferită dar esenţiale, cea a lui Gellu Naum (Gellu Naum 100, trad. Catherine Răducanu, Luba Jurgenson şi Sebastian Reichmann, Editura ICR, şi La Voie du Serpent trad. Sebastian Reichmann, editura Non lieu) şi a doua chiar neaşteptată a lui Sadoveanu, cu Zodia Cancerului, în traducerea lui Philippe Préaux, pentru editura rue d’Ulm, (de ce tocmai acest titlu aflăm duminică, la prezentarea de la stand), aduc firav aminte că scriitorii români de azi, în încercarea lor de a deveni vizibili pe piaţa franceză şi în imaginarul cititorilor francofoni, nu vin din neant. Există un soclu, şi nişte scriitori uriaşi în spate, chiar dacă de cele mai multe ori total necunoscuţi în spaţiul francez. Aici ar mai fi multe de făcut pentru ca mesajul să fie cu adevărat audibil… 

Poezia e (întotdeauna) printre rânduri, iar dacă rândurile sunt bine ticluite, e datorită în primul rând neobositei editoare Wanda Mihuleac, care îi adună pe  Linda Maria Baros, Magda Cârneci şi Claudiu Komartin la o binevenită masă rotundă la care participă şi poeţi francezi. Alte inspirate prezenţe de poeţi şi traducători precum Miron Kiropol, Lucian Vasiliu sau Radu Bata promit un spectacol al limbii locuite de emoţie. Locul rezervat poeziei în „concertul“ de anul acesta pare însă mult prea discret. Lipseşte, spre exemplu, prezenţa unei poete puternice precum Doina Ioanid, care a publicat în ultimii ani în mod constant în traducerea lui Jan Mysjkin volume de versuri bine primite de publicul francez de gen (spre exemplu, ultimul, Le collier de cailloux, poèmes de passages, editura L’Atelier de l’agneau). În plus, cei doi literaţi, Doina Ioanid şi Jan Misjkin, în calitate de traducători, au realizat trei dosare tematice extrem de consistente în trei reviste franceze, dedicate poeziei basarabene de azi, ceea ce ar fi meritat din plin un loc la masa scriitorilor, la masa traducătorilor. Ca mesaj, transpare urma unei mândrii refulate, românul o fi el născut poet, dar la el acasă. 

Noutatea revendicată a prezenţei României la Livre Paris 2018 este dată de două dimensiuni puse generos în vitrină în comunicatul de presă al ICR, unde sunt considerate prea puţin cunoscute în Franţa, dar având o „certă valoare competitivă pe piaţa editorială. Este vorba despre autori şi ilustratori români pentru copii, formând un domeniu editorial cu o remarcabilă evoluţie în România: Cristina Andone, Victoria Patrascu, dar şi Ramona Bădescu, autoare de marcă a editurii Albin Michel Jeunesse (…) Un al doilea segment editorial nou pentru standul României îl constituie cel al benzii desenate româneşti şi al literaturii române sub forma BD, cum este recentul volum de benzi desenate «Istrati, tome 1: Le vagabond», semnat de Golo şi apărut la editura Actes Sud.“ 

Activitatea editorială în domeniul literatură pentru copii şi tineri reprezintă în Franţa o adevărată industrie profitabilă, cu uriaşe cifre de afaceri. Un desant de traduceri din literatura de gen din ce în ce mai bine reprezentată în România, cu ilustraţiile originale, ar fi un pariu câştigat. Ne amintim că la ediţia precedentă a târgului parizian cea mai bine vândută carte de la standul României a fost „Omul de zăpadă care voia sa întâlnească soarele“, de Matei Vişniec, ediţie bilingvă - română şi franceză, cu ilustraţii de Andra Bădulescu, publicată de editura Arthur. Mesajul e senin şi seducător : România are şi ea o copilărie... fericită, colorată, atrăgătoare, România e o dumbravă minunată. 

În privinţa genului Bandă desenată, acesta face parte de mult din ADN-ul cultural al francezilor, fiind o practică de lectură larg populară, cu un savoir-faire incontestabil în industria editorială. Într-o ţară ca Franţa unde până şi marile teorii filozofice sau cele mai sofisticate teorii ştiinţifice iau formă de BD, să lauzi competenţele literare ale României în acest domeniu (de nişă, în plan naţional, dar cu potenţial) e desigur o abilă strategie de marketing. Aceasta trimite în acelaşi timp la concluzia Biancăi Cernat, pe care o ilustrează de altfel impecabil: sincronizarea rămâne în continuare proiectul nostru de ţară cel mai important.

http://adevarul.ro/news/eveniment/romaniala-livre-paris-2018-psihanaliza-unui-proiect-tara-1_5aa8e14ddf52022f758a3119/index.html

sâmbătă, 10 martie 2018

Important: Campania „Scrisul face bine” - Institutul Cultural Independent


„Scrisul face bine”, un proiect dezvoltat de Institutul Cultural Independent, „provoacă 365 de personalități din lumea literară, artistică, politică sau financiară, profesori, jurnaliști, judecători, profesioniști în domeniile lor, să scrie pentru educație. Gândurile lor puse pe hârtie vor forma prima enciclopedie a valorilor atât de necesară societății românești”. Sunt onorat să vă pot oferi câteva gânduri despre educație. Am scris despre analfabetismul funcțional, https://www.scrisulfacebine.ro/…/despre-analfabetismul-fun…/
În cadrul acestei campanii au fost invitați să scrie despre educație, printre alții, Ioan T. Morar, Margareta Nistor, Cristian Tudor Popescu, Horațiu Mălăele, Mircea Dumitru, Dan Perjovschi, Mircea Miclea, Gabriel Bebeșelea, Doina Ruști, Filip Florian, Grigore Leșe, Mihaela Michailov, Radu Paraschivescu, Nae Caranfil, Dan Pița, Analia Selis, Magda Stavinschi, Cătălin Mereuță, Sorin Alexandrescu, Ivan Patzaichin, Berti Barbera, Stere Gulea, Cezara Dafinescu, Dan Bittman, Luiza Zan, Vasile Ernu, Dan Chișu, Adrian Titieni, Paula Seling, Dumitru Prunariu, Crina Mardare, Tony Grecu, Mihai Pocorschi, Florin Iaru, Andi Vasluianu, Monica Davidescu, Vintilă Mihăilescu, Liana Stanciu, Dan C. Mihăilescu, Cătălin Ștefănescu, Medeea Marinescu, Cristi Danileț, Cristian Țopescu, Alexandru Mironov, Florin Piersic Jr., Alexandru Hasvater, Aurora Liiceanu, Cătălin Mihuleac, Mircea Toma, Alexandru Tomescu, Magda Catone, Nicolae Zamfir, Adrian Naidin, Adelin Petrișor, Nicu Gavriluță, Tudor Giurgiu, Ada Solomon, Irina Păcurariu, Constantin Chiriac, Raed Arafat, Adriana Trandafir, Adrian Despot...

Adrian Lesenciuc: Despre analfabetismul funcțional din perspectiva navigației
Vremurile postmoderne au scos, cumva, individul din ordinea firească a istoriei și l-au deresponsabilizat. În afara sistemelor tradiționale de valori, lumea fragmentată a încercat să își proclame, individual, importanța și centralitatea. Și, probabil, am fi constatat existența unor nuclee în jurul cărora să se închege noile sisteme de valori, dacă nu am fi trăit, în paralel, o revărsare a fluxurilor informaționale în rețea și o creștere a nivelului acestora, astfel încât să acopere orice posibilă urmă a organizării anterioare. Au rămas vizibile scheletele vechii organizări: sistemele educaționale naționale, politicile educaționale ancorate în gândirea paseistă și practicile educaționale ale celor formați înainte de revărsarea fluxurilor informaționale. Așadar, insule de organizare în raport cu o altfel de înțelegere a istoriei, cu un alt tip de curgere, cu alte ritmuri, produc în acest moment instrumente proiective. Brașoveanul Mihai Nadin, profesor universitar la Dallas, afirma în urmă cu mai bine de douăzeci de ani că vechea formă de alfabetizare nu mai are cum să fie consistentă cu actualele interacțiuni cu informația, cu noile mijloace de comunicare. Iar lucrarea lui, devenită foarte cunoscută la nivel mondial, poartă un nume potrivit acestor vremuri: Civilizația analfabetismului.
Fiind produsele unui alt mod de proiecție a învățării, de conectare la resursele cunoașterii și de ierarhizare a acestora, ne-am trezit (noi, profesorii acestor ani) în ipostaza unei imposibilități de înțelegere a lumii actuale, de racordare la realitățile ei și de facilitare a învățării prin raportarea la contextele real și virtual în care elevii/studenții trăiesc deopotrivă. Alfabetizați în baza unor alte norme, inadecvate realității, am interacționat cu elevi sau studenți alfabetizați în ceea ce reprezintă o civilizație altfel proiectată. De aici apare și marele neajuns al educației noastre.
Elevul/studentul, născut în era conexiunii la rețea, adică la oceanul de informație, are nevoie de educație adecvată, de instructaje pentru navigare. Oceanul informațional, Internetul, e o întindere de necuprins, dar fără relief axiologic. Sau măcar fără posibilitatea de a sesiza aceste structuri axiologice ascunse. Profesorul, din fostul sacagiu care furniza, limitat, informația cum ai aduce apa în zonele aride, s-a trezit într-o Sahară inundată. Deși numele meseriei lui a rămas același, el și-a schimbat radical profilul. Deși nu știe să înoate și nici nu este foarte dispus să învețe, ar trebui să supraviețuiască fluxurilor informaționale și să construiască hărți de navigație pentru elevii care s-au născut buni înotători. Cel mai bulversat este, evident, profesorul, pentru că înțelege ce se întâmplă, dar nu prea poate interveni sau nu prea vrea să intervină. În ceea ce-l privește pe elev, lucrurile sunt mai simple: el nu înțelege schimbarea, trăiește împreună cu ea și își închipuie că navigarea în oceanul informației a fost dintotdeauna aceeași. Dar, neproiectându-se într-un viitor față de care să devină responsabil, nu are griji, nu are nevoi educaționale. El știe să înoate și pentru el informația în care se scaldă e aceeași oriunde. Profesorul care distinge informația de calitate este incapabil să îl îndrume să o caute unde trebuie. Elevul are repulsie față de ceea ce ține de vechea ordine, de biblioteca în care profesorul poate să navigheze și să construiască cele mai potrivite hărți de navigație, iar profesorul refuză realfabetizarea pentru a fi în acord cu vremurile.
Rezultatul acestei incompatibilități este analfabetismul funcțional. La vremuri completamente schimbate din perspectiva raportului profesor – elev/student – conținuturi educaționale, profesorul se încăpățânează să furnizeze conținuturi împachetate. Elevul cunoaște întinderea informațională și nu înțelege ce diferențiază această întindere de conținutul atât de bine împachetat de profesor. Orice problemă are rezolvare pe Internet. Ba, mai mult, chiar există unii profesori care încurajează interacțiunea cu Internetul prin preluarea necritică a orice este acolo. Nealfabetizat în noua civilizație, profesorul acceptă ceea ce propune elevul sau studentul în proiectele, referatele sau eseurile sale, dar nu realizează care sunt efectele: deschiderea spre această preluare necritică permite furtul intelectual viitor, dar și menținerea în afara oricăror grile de organizare valorică a informației. Iar atunci când adecvarea sistemelor educaționale naționale la realitățile noii civilizații se evaluează prin instrumente unice – a se vedea, de exemplu, OECD’s Programme for International Student Assessment (PISA) – rezultatul nu poate fi decât cel real: analfabetism funcțional. Mediile foarte mici ale sistemului educațional românesc, cu mult sub cele europene, pozițiile din coada clasamentului pe fiecare dintre indicatori sunt foarte îngrijorătoare. Iar în ceea ce privește rezultatele la ultimul test aplicat, cel din 2015, faptul că 42,9% dintre elevii români sunt „analfabeți funcțional” este foarte grav. A se înțelege prin această formulă cel puțin faptul că elevii citesc, dar nu înțeleg ce citesc, sau că dimensiunea aplicativă a cunoașterii nu există pentru aproape unu din doi elevi. Cum vor răspunde elevii români în 2018, când testele PISA vor trimite și la competențele globale și conștientizarea culturală? Rămâne de văzut.
Singura întrebare care stăruie e următoarea: când va putea sistemul românesc de învățământ să furnizeze profesori-navigatori în oceanul informației, câtă vreme nu există încă o școală românească de navigație informațională cu scop pedagogic și nici nu are cine să dea atestate în acest domeniu?
https://www.scrisulfacebine.ro/2018/03/09/despre-analfabetismul-functional-din-perspectiva-navigatiei/
Poet, prozator, critic literar. Absolvent de studii universitare militare. Doctor în ştiinţe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și în ştiințele comunicării la Şcoala Naţională de Studii Politice și Administrative. Este membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Președinte al filialei din 2013.

Salonul cărții de la Paris: „România, aşa cum nu aţi mai citit-o”

„România, aşa cum nu aţi mai citit-o” - Peste 50 de volume vor fi prezentate la standul ţării noastre de la Salonul cărţii de la Paris

Sloganul sub care se vor desfăşura evenimentele propuse de ţara noastră pentru Salonul cărţii de la Paris este „România, aşa cum nu aţi mai citit-o”, iar peste 50 de volume vor fi prezentate la standul ţării noastre.
Livre Paris/ Salonul cărţii de la Paris va avea loc între 16 şi 19 martie.
Peste 50 de titluri recente, dar şi traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC) din cadrul Instiutului Cultural Român, vor fi prezentate la Salonul cărţii de la Paris.
Programul standului prevede 22 de evenimente, la care vor participa scriitori, traducători, editori şi diplomaţi, dintre care 15 vor fi invitaţi din România. Vor fi prezentate cele mai recente traduceri în franceză finanţate de ICR prin CENNAC, precum şi cărţile autorilor români publicate de edituri franceze în ultimul an: 28 titluri apărute în ultimul an în Franţa, traduceri din română sau semnate de autori români de expresie franceză. 
Programul evenimentelor se va desfăşura anul acesta pe două direcţii: autori si ilustratori români de carte pentru copii şi banda desenată românească şi literatura română sub forma BD.
Între cei care se vor întâlni cu publicul la standul României se numără Basarab Nicolescu şi Louis Monier, Doina Lemny şi Savatie Baştovoi.
În plus, vor fi prezentate traduceri recente ale unor autori români consacraţi: „Un plan mortel”, de Bogdan Costin (Éditions Autrement), „La septième partie du monde”, de Cătălin Pavel (Éditions Non Lieu), şi „Le siège de Vienne”, de Horia Ursu (XENIA Éditions), traduse de Florica Courriol, „Le journal de Dracula”, de Marin Mincu, tradusă de Dominique Ilea (XENIA Éditions), „Le dictateur qui ne voulait pas mourir”, de Bogdan Teodorescu, tradusă de Jean-Louis Courriol (Éditions Agullo).
Academicianul, teatrologul şi criticul de artă George Banu va dialoga pe 18 martie cu Marie-Noëlle Semet, conferenţiar la Sorbonne Paris IV, pornind de la volumul lui „Les Portes au coeur de l'intime”, după ce versiunea românească a cărţii, „Uşa, o geografie intimă”, a fost lansată anul trecut de Editura Nemira, în colaborare cu ICR, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.
Nume ale literaturii şi culturii româneşti se vor afla la standul românesc de la Livre Paris, printre aceştia numărându-se Virgil Tănase, Dumitru Preda, Tudor Banuş, Dumitru Ţepeneag, Doina Lemny, Dodo Niţă Gabriel Badea-Păun şi Magda Cârneci.
La mesele rotunde organizate la standul României vor fi prezenţi scriitori români şi străini, traducători, dar şi editori francezi precum Eugen Uricaru, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Ghiu, Horia Ursu, Irina Teodorescu, Cătălin Pavel, Claudiu Komartin, Silvia Colfescu, Ana Antonescu, Sebastian Reichmann, Michel Carassou, Marily le Nir, Jean-Louis Courriol, Cécile Folschweiller, Nicolas Trifon, Laure Hinckel şi Thierry de la Croix.
În cadrul Salonului cărţii de la Paris vor fi lansate şi două volume dedicate lui Gellu Naum: „Gellu Naum 100” şi „La Voie du Serpent de Gellu Naum”.
Anul acesta, la Livre Paris 2018, Rusia este ţară invitată de onoare. Aflat la cea de-a 38-a ediţie, Salonul cărţii de la Paris a fost creat în 1981, sub numele Salon du Livre. În 2016, eveniemntul a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial - editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franţa şi din lume, deschis publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanţi din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenţi la peste 800 evenimente şi un număr de aproximativ 150.000 de vizitatori, salonul de la Porte de Versailles se bucură de o maximă vizibilitate.
Patricia Marinescu : https://www.news.ro/cultura-media/romania-asa-cum-nu-ati-mai-citit-o-peste-50-de-volume-vor-fi-prezentate-la-standul-tarii-noastre-de-la-salonul-cartii-de-la-paris-1922400509002018031417943791

joi, 8 martie 2018

China-România: Gao Xing, românolog, scriitor și poet



Din rândul chinezilor care au învățat limba și literatura română s-a desprins un scriitor și poet. Este vorba despre Gao Xing, membru al Uniunii Scriitorilor din China, redactor-șef al revistei chineze Literatura Universală, cunoscut în România sub numele de Merișor.
Gao Xing s-a născut în 1963, în orășelul Dongli, provincia Jiangsu, din partea estică a Chinei. Situată la sud de fluviul Yangzi, pe malul lacului Taihu și al Marelui Canal antic Beijing-Hangzhou, localitatea este brăzdată în lung și-n lat de cursuri de apă, având peisaje pastorale pitorești. A urmat cursurile elementare și liceale în satul natal. În 1979, prin examen de admitere a intrat la Universitatea de Limbi Străine Beijing pentru a învăța limba și literatura română și engleză. După finalizarea masteratului, în 1987 a fost repartizat să lucreze la Institutul de Cercetări a Literaturii Universale al Academiei Chineze de Științe Sociale. A publicat poezia de debut în anul 1990.
Destinul legat de România
Aducându-și aminte de anii tinereții, el spune că în adolescență, filmele din țările Europei Centrale și de Est i-au lăsat impresii profunde pentru toată viața, precum peliculele românești Valurile Dunării, Zile fierbinți. De aceea, când a dat examen de admitere, întrebat dacă vrea să învețe limba română, fără nicio ezitare a răspuns pozitiv. Astfel, destinul său este legat de România, de limba și literatura română.
Între anii 2001 și 2002 a lucrat la Consulatul General al Chinei la Constanța. A vizitat de cinci ori România, făcând parte din delegațiile scriitorilor chinezi, lăsându-și urmele pașilor în multe localități ale României. I-au plăcut în mod deosebit stațiunea Sinaia cu zăpadă abundentă în timpul iernii, orașul medieval Sibiu, municipiul Iași unde a studiat, trăit și creat marele poet Mihai Eminescu și municipiul Cluj Napoca, pentru aerul lui puternic cultural. Gao Xing a însoțit, de asemenea, multe delegații de scriitori români în vizită în China. Astfel, el și-a făcut mulţi prieteni români, precum Eugen Uricaru, Lucian Vasiliu, George Vulturescu, Gheorghe Schwartz, Vasile Dan, Gabriel Chifu, Alex Ştefănescu, Aura Christi, Horia Gârbea, Carolina Ilica, Rodica Guiu și mulți alți scriitori şi poeți.
Versurile lui Nichita Stănescu și Marin Sorescu, proza lui Emil Cioran, romanele lui Eugen Uricaru, de exemplu, au lăsat asupra lui o ampretă de neșters.
A scris și a publicat multe poezii și proză în care prezintă peisajele pitorești, ospitalitatea poporului român, schimburile umanitare și prietenia dintre scriitorii celor două țări, dintre cele două popoare. De asemenea, a tradus numeroase opere literare din România precum Poezii alese ale lui Marin Sorescu, Poezii alese de Ana Blandiana, Poezii alese ale lui Nichita Stănescu, Poezie lirică contemporană română.
Vorbind despre munca de traducere, el spune: „Traducerea este o muncă foarte grea. Deseori, îmi storc creierul și îmi smulg o zi pentru a lupta cu o propoziție, pentru a găsi un termen, un cuvânt potrivit și o exprimare fericită. Traducătorul urmărește, întotdeauna, să găsească cuvântul, propoziția cele mai potrivite. Dar, e greu de atins nivelul de perfecțiune." El exemplifică munca sa de traducător cu volumul Palatul de vis. „Când m-am apucat de traducerea acestuia, am fost atras puternic de poveste. Căci pentru a traduce o carte, traducătorul trebuie mai întâi să fie atras de poveste, să fie emoționat. În comparație cu munca de traducere, mă atrage mai mult scrisul și creația. Îmi place să scriu, să compun versuri, pentru că scrisul și creația este o muncă mai liberă, fără restricții," afirmă scriitorul Gao Xing.
Redactor-șef al revistei Literatura Universală
Revista Literatura Universală este o publicaţie prestigioasă din China, având o istorie lungă, care prezintă creații literare din diferite țări, promovând schimburile literare dintre China și alte țări ale lumii. Mulți scriitori chinezi renumiți citesc această revistă bogată în literatură, îmbogăţindu-şi spiritul şi creaţiile.
Din 1987, Gao Xing lucrează la revista Literatura Universală, în anul 2000 fiind numit în funcția de redactor-șef adjunct, în 2004 redactor-șef adjunct și directorul redacției, iar în 2014 redactor-șef al revistei.
Despre munca sa la revista Literatura Universală, el spune: „Munca la revistă este plină de regrete, pentru că la apariția fiecărui număr sesizezi tot felul de probleme. Niciodată nu poţi atinge perfecțiunea. Este imposibil să faci un număr fără niciun cusur. Dar încrederea în sine este foarte importantă. Sunt de părere că traducerea literară își propune ca scop să influențeze și să atingă sufletul cititorului. În general vorbind, acum numărul iubitorilor de literatură este în scădere. Când eram tânăr, poezia, literatura era în centrul vieții sociale. Acum, însă, viața este policromatică, existând atâtea seducții, atâtea interese, gusturile oamenilor s-au diversificat."
Activ în schimburile literare China - țările ECE
Lui Gao Xing îi plac mult creațiile literare din țările Europei Centrale și de Est. El a scris și a publicat Povestea lui Milan Kundera, volumele de proză Praga, acel drum pietros în ploaia albastră, Marea grădină de flori literare din Europa Răsăriteană și volumul de poezii Trist cântec de dragoste.
A tradus volumul de nuvele Prima mea dragoste a romancierului ceh Ivan Klima, Culegere de poezii ale lui Tomaz Salamun din Slovenia, Culegere de poezii ale lui Tomas Venclova din Lituania, romanul Palatul de vis al scriitorului albanez Ismail Kadare, antologia de nuvele Dragostea ridicolă și piesa de teatru Jache și stăpânul său a scriitorului ceh Milan Kundera, volumul Daisy Miller a scriitorului American Henry James și altele, prezentând cititorilor chinezi opere beletristice remarcabile din alte țări și în special din țările est-europene.
La propunerea lui Gao Xing, din 2012, Editura chineză Huachen în colaborare cu revista Literatura Universală, au demarat proiectul editorial Europa răsăriteană albastră, pentru traducerea, editarea și prezentarea operelor literare din țările Europei Centrale și de Est. Până acum au fost traduse și tipărite peste 50 de titluri, printre care amintim romanul Cartograful Puterii de Gabriel Chifu, Vladia de Eugen Uricaru, Poezia Română Contemporană.
Gao Xing a remarcat că albastrul este culoarea fluviului Dunărea, care străbate mai multe țări din Europa Centrală și de Est. Este de asemenea culoarea mării și a cerului, având deci semnificații precum lărgime și adâncime. Planul editorial Europa răsăriteană albastră are menirea să-i ajute pe cititorii chinezi să cunoască literatura est-europeană de o altă culoare, o literatură cu orizonturi largi și profunzimi mari.
Lectura și călătoriile
Vorbind despre hobby-urile sale, Gao Xing spune că îi plac lectura și călătoriile. Citește în medie pe an 5-60 de cărți, mai mult poezii, proză și romane. De-a lungul anilor, el a vizitat multe țări, ca Israel, Iran, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Polonia, România, Statele Unite, Canada. A stat o lună în Cehia, fără nicio sarcină de serviciu. Îi place foarte mult orașul polonez Krakow, orașul natal al câştigătorului Premiului Nobel, Wislawa Szymborska. Este un oraș medieval liniștit, fermecător, cu biserici, străzi și piețe vechi, unde te poți plimba pe îndelete. „Acest ritm lent mă atrage. Asemenea orașe sunt multe în țările europene. De exemplu, Praga este un oraș foarte frumos și fascinant. Îmi place să mă deplasez dintr-o localitate într-o alta, să trec prin timp şi spațiu și să intru în secolul XVIII, ca să simt cum trăiau oamenii acum 200 - 300 de ani în urmă și să întâlnesc alte culturi și civilizații. Călătoriile îmi înviorează sufletul, producând nenumărate idei miraculoase și inspirații de nesecat," remarcă poetul Gao Xing.
O vorbă chinezească spune: A citi zece mii de cărți, a merge zece mii de li de drum (Li este o unitate de măsură a lungimii, un li este egal cu 500 m). Vorbind despre scriitorul Gao Xing, putem adăuga - „A scrie zece mii de articole și poezii".
Iată două poezii scrise de poetul Gao Xing, traduse în limba română de Lin Ting, redactor în secţia română a Radio China Internaţional.
Podișul
Urcăm, urcăm la pas podișul
Și-n vârful lui
Întindem mâinile
Și simțim c-atingem cerul
Jumătate cer, jumătate pământ
În umbra norilor străjuiește copacul
Unind cerul cu pământul
Și prin atingerea divină
Închizi ochii, scufundându-te-n visare.
Lumina se revarsă în trepte
Liniștea ascultă susurul apei
Fructele emană arome
Înainte ca florile să înflorească
Zăpada șterge hotarele satelor răsfirate
Un cal negru aleargă-n goană
Înapoi, destinul ne pândește.
Adio
Îngropăm gemetele
Îngropăm priveliştile, lăsând doar cerul
Îngropăm mâinile
Îngropăm ochii în spatele palmelor
Timpul se opreşte în amurg
Păstrând neatinse doar paharele şi scaunele
Un parfum îmbătător şi floarea de crin
Aruncă o ultimă privire, doar una
Înainte de-a fi sfărâmate şi aruncate
În mare
Zilele trec, lumea rămâne
Doar peştii descoperă
Fragmentele lor în abisul mării.
(Articol scris de Profesor-jurnalist, Luo Dongquan)

http://romanian.cri.cn/272/2018/03/07/1s186154.htm

duminică, 11 februarie 2018

Vești din China: Câinele sugrumă Cocoșul

(Traducere din limba franceză, articole publicate de ziarişti francofoni acreditaţi în China. Articol apărut în 08 februarie 2018. În măsura în care voi găsi timp am să traduc și public aici alte două articole din ianuarie cu care am rămas datoare. )
      În 15 februarie la miezul nopții, Cocoșul va cânta ultima dată, sufocat de hămăitul Câinelui. Penultim semn zodiacal, Câinele înseamnă mult pentru această țară. Din toate timpurile, China l-a avut drept tovarăș de vânătoare, paznic al avuțiilor sale sau al securității sale și – din fericire din ce în ce mai puțin – l-a avut în cratiță.
            Câinele din 2006 e asociat cu elementul Foc. Pentru cel din 2018 urmează în rândul elementelor elementul Pământ, ale cărui culori le poartă: bej, maro, ocru. Domeniile cele mai faste vor fi deci cele legate de Foc ( alimentar) , Metal și Lemn ( industrie, decorațiuni interioare, textile, agricultură) . Va trebui, dimpotrivă, avut grijă cu Apa, care va aduce inundații și furtuni.
     Ca și toate celelalte unsprezece semne ale zodiacului, Câinele trăiește în dualitate. Este pe de o parte fidel până la moarte, idealist, totdeauna bine dispus, gânditor constructiv și eficient, crede în justiție și are nevoie de iubire. Dar este și un incorigibil certăreț, care refuză compromisurile, iar mâniile sale vor depăși uneori limita. Nesuportând să lase lucrurile să aștepte, vrea „ să regleze problemele odată pentru totdeauna” , à la Donald Trump, născut sub acest semn. Celelalte persoane din același an cu ei , „ běnmìngnián ” (本命年) , ( precum G.W. Bush, B. Clinton, Zhou Enlai ori campioana de tenis Li Na) vor ieși în evidență printr-o ascendență naturală, o energie și voință puternice, dar și printr-o mare capacitate de a-i asculta pe ceilalți. Este așadar un semn propice și va trebui să ne așteptăm la o mulțime de nunți și nașteri în cele 12 luni ce urmează. Băieții vor fi loiali, atenți, dar uneori depresivi. Fetele vor fi bine dotate în ce privește frumusețea, dar vor risca o înclinare spre ceartă.  
     Toată Asia va fi brăzdată de miliarde de petarde și focuri de artificii ce vor celebra Noul An lunar (春节, Chūnjié). În 40 de zile sunt prevăzute a avea loc 2.98 miliarde de deplasări, cea mai mare migrațiune anuală din lume, cel mai adesea cu destinația satul ancestral. Alții vor merge în străinătate: doar în Tailanda sunt așteptați 300.000 de vizitatori într-o săptămână ( + 18% ).
     La Chūnjié, chinezul trebuie să țină cont de rituri, să aibă afacerile în ordine, să-și fi plătit datoriile. La țară, trebuie să-și inunde neamul cu cadouri și „ plicuri roșii ” ( hóngbāo -红包) , care sunt tot mai mult virtuale, trimise pe smartphone, care e conectat la contul bancar al utilizatorului. Pe parcursul întregii nopți a galei CCTV, pe Alibaba zeci de milioane de chinezi vor juca jocuri de realitate extinse, care vor distribui via Alipay, în direct, 600 de milioane de ¥. Tencent, rivalul său, îi va face efectiv pe utilizatorii săi „ să meargă” , ca antidot la excesul banchetului nocturn: la fiecare 100 de pași, contabilizați printr-un pedometru integrat în QQ, le va da un honhbao. În plus, va distribui 4 miliarde de cupoane de reducere. Ce ar putea fi mai bine?
            Ultima tendință: unii migranți cu venituri modeste „ evită sărbătoarea” (duǒnián – 躲年) și aleg să nu se întoarcă la țară, pentru a scăpa de presiunea financiară de a trebui să ofere cadouri sau bani tuturor membrilor familiei.

     O versiune la așa ceva se poate citi la cei tineri, mai puțin dispuși decât ieri să se conformeze capriciilor părinților sub pretextul pietății filiale. În 2018, în loc să-și închirieze un ( o) fals(ă) logodnic(ă) , se întorc în sânul familiei îmbrăcați în bluze cu inscripții provocatoare: „ nu mă întrebați nici de note, nici ce salariu am, nici când mă căsătoresc, nu e treaba voastră. ” Cu asta s-a spus totul și viața merge înainte!

duminică, 4 februarie 2018

China văzută din România de Petre Roman (4)

Am descoperit azi acest ciclu de patru articole. Lăsând de-o parte mici detalii care uimesc orice sinolog, recomandăm.

China – concentrată pe ținte în mișcare (4)
03 februarie 2018

Analiştii occidentali evaluează investiţiile Chinei în plan internaţional ca o promovare a intereselor strategice
La Forumul Economic de la Davos din anul trecut, președintele Chinei a devenit campionul recunoscut al comerțului global liber și al promovării în întreaga lume a măsurilor necesare pentru a face față amenințărilor aduse de schimbările climatice.
Anul acesta punctul de maxim interes a fost prezența președintelui american Trump, care s-a străduit să reasigure investitorii și piețele financiare ale lumii că „America nu este singură“, chiar dacă „America first“ (America mai înainte de toate) rămâne lozinca preferată pentru că așa e normal. Fiecare lider al unei țări are, ca și el, ca o cea mai importantă îndatorire, să promoveze interesele propriei sale națiuni. Însă, așa cum titra New York Times la doar câteva zile după Davos – 2018, „la Davos, adevărata stea a fost poate China, iar nu Trump“. La acest Forum, mai mulți șefi de state, din colțuri foarte diferite ale lumii: Brazilia, Pakistan, Sri Lanka, Chile, au exprimat aprecierea și susținerea lor pentru inițiativa „One Belt, One Road“, despre care am povestit în articolele mele anterioare. Cred că cel mai exact a definit această nouă situație președintele executiv al gigantului german Siemens, Joe Kaeser: „Inițiativa Chinei e pe cale de a deveni noua Organizație Mondială a Comerțului (WTO) – fie că ne place, fie că nu ne place“.
Se pare că multe guverne ale lumii consideră că proiectele de dezvoltare a infrastructurilor (autostrăzi, căi ferate, porturi, centrale electrice) prin credite oferite de bănci ale statului chinez nu înseamnă că China ar impune acestor țări cum să se guverneze. Imaginea Chinei, care nu doar că a cunoscut uriașul salt de dezvoltare în primul rând prin infrastructuri și urbanism, dar se află în poziția foarte avansată în domenii de vârf, precum AI (inteligența artificială), comunicații și energii regenerabile, nu are cum să nu confere un grad sporit de încredere țărilor care leagă parteneriate economice cu China. Cu doar câteva zile în urmă, cel mai mare producător de mașini total electrice s-a listat la bursă la o valoare de 4,5 miliarde dolari. Este vorba despre Beijing Electric Vehicle Co., care a vândut în 2017 un total de 103.200 de vehicule, depășind celălalt mare producător, TESLA din SUA, care a vândut 76.230 de unități. Se prognozează că în 2018 China va produce 10 milioane de vehicule electrice, în timp ce SUA – doar 6,5 milioane.
Un important expert chinez, cu studii de vârf în SUA, aprecia curând că SUA sunt „bolnave“, pentru că productivitatea, a cărei creștere a asigurat Americii statutul de cea mai mare putere tehnologică și economică, este în grav declin, în timp ce avuția și veniturile au cunoscut o creștere și o distribuire periculoasă spre o inegalitate ce nu s-a mai văzut din anii de dinaintea marii crize din ’29-’33.
Expertul sublinia totuși că marile calități și atuuri ale SUA, precum creativitatea, inovația, spiritul întreprinzător, statul de drept, educația de înalt nivel, sunt fără nicio îndoială baza care face din SUA puterea fără egal în lumea de ieri și de azi.
China trebuie să vină cu un plan convingător de reducere a riscurilor financiare legate de uriașa sa datorie de 23,3 trilioane dolari, reprezentând 264% din PIB în 2017. Și SUA sau alte țări se confruntă cu datorii extrem de mari în raport cu PIB-ul (Canada, Franța, Elveția, spre exemplu), însă China trebuie să realizeze simultan reducerea drastică a creditelor spre companii de stat neperformante. Atitudinea Chinei față de tot ce e nou în tehnologie, prin adoptarea și dezvoltarea rapidă a acestui nou, ar putea fi, cel puțin în parte, soluția. E interesant că în două țări atât de diferite, precum Suedia și China, la întrebarea: „Vă e teamă de noile tehnologii?“, răspunsul este același: „Nu. Ne e teamă de vechile tehnologii“, adăugând: „E mai bine să protejăm lucrătorii (printr-o continuă recalificare) decât să protejăm locurile de muncă“.
În finalul acestui serial despre China, e normal să existe întrebarea privind calitățile și defectele regimului politic. În 1923, Lu Xun, scriitorul despre care am mai vorbit, publică o carte esențială pentru literatura chineză: „Chemarea la arme“. El n-a dorit să o publice și a explicat în prefață că, îndemnat permanent de un prieten să o publice, l-a respins cu o povestire metaforică.
„Să ne imaginăm o casă din fier, fără niciun geam, fără uși și în aparență indestructibilă. Înăuntru se află un număr destul de mare de locuitori care dorm un somn adânc ce îi duce inevitabil spre moarte prin asfixiere. Dacă ar fi să-i trezești și unii dintre ei ar mai avea încă putere să se trezească din somnul tragic, acestor nefericiți în agonia morții le-ai face cumva un bine trezindu-i?“ Însă prietenul este neclintit: „Dacă și numai câțiva se trezesc, nu mai poți spune că nu există nicio speranță de a distruge casa din fier!“. Visul Chinei de acum un secol, transformat azi în realitate, se confruntă, inevitabil, cu opiniile din sfera democrației liberale. Unii au numit China de azi, mai direct sau mai pe ocolite, „casa din fier“ a lui Xi Jinping.
Sunt printre aceia pentru care libertatea nu e doar o caracteristică de ordin politic, ci se găsește în însăși esența umanității. Tot ce am cunoscut personal în China și ceea ce am aflat despre ceea ce este China astăzi, multe expuse în acest serial, mă obligă să nu accept că China ar fi ca „o casă din fier“. Foarte multe popoare ale lumii și-ar dori cu ardoare să cunoască o creștere a prosperității și a demnității naționale precum a cunoscut China în ultimii 40 de ani. Am avut multe exemple de țări cu regimuri politice autoritare sau numite democratice și nereușite scandaloase după mari promisiuni de dezvoltare. Noi nu vrem să adoptăm „socialismul cu caracteristici chineze“, după cum chinezii nu doresc, cel puțin acum, să ia calea democrației liberale din Occident. Cred că motivul e simplu. După ce au traversat perioade extrem de dificile, precum cea a „revoluției culturale“, chinezii constată că pentru foarte multe din cele 1,4 miliarde de persoane din China viața e mult mai bună decât visau părinții și bunicii lor. Noi putem și voim să vorbim, chiar cu pasiune, despre virtuțile democrației, dar dacă ar fi să dăm lecții despre ea, am fi obligați să prezentăm un tablou cu lumină, dar și umbre. Dilema mea este a României ținute în loc de ea însăși. Aș dori atât de mult să realizăm un mare salt de dezvoltare, pe deplin posibil, care să ne (re)dea și sentimentul unei demnități naționale lovite urât în ultimul sfert de veac și, totodată, să împlinim democrația pentru care nu puțini au fost gata să-și dea viața. Dar am avut din plin și deficit de dezvoltare și deficit de democrație.
Mă întorc și mă bazez din nou pe Noica. El citează din străvechea gândire chineză Tao (Dao): „Cine pierde Dao rămâne cu virtutea, cine pierde virtutea rămâne cu iubirea de oameni, cine pierde iubirea de oameni rămâne cu justiția, cine pierde justiția rămâne cu politețea“.
Exact acest sentiment l-am avut permanent în China: substratul temeinic al civilizației chineze pare să fie politețea, fără să piardă iubirea de oameni și nici virtutea. Tao este calea în viață, spre cursul natural al vieții, iar Noica e convins: „Cu simplă politețe, societatea este totuși posibilă, ba capătă câteodată o neașteptată și splendidă consistență!“.
Așa văd și eu China.
https://www.cotidianul.ro/china-concentrata-pe-tinte-miscare/