duminică, 24 iunie 2012

Imagini din China: Chengdu

Chengdu, Podul Marco Polo/ Anshun qiao




Gara de Nord din Chengdu

Hotelul Shangri la ( Shambala) si Pavilionul Heijiating

duminică, 10 iunie 2012

Veşti din Asia: Marea Chinei- două noi alianţe, India arbitru


( din presa de limbă franceză -ziarişti francezi acreditaţi la Pekin)


        În zilele de 1- 3/06, la Singapore, Dialogul Shangri- la ( Reuniunea la nivel înalt asupra securităţii în Asia) reunea 28 de ţări din zona Pacificului, pe probleme de securitate.
Leon Panetta, Secretarul federal al Apărării, a apărat strategia lui B. Obama de reîntoarcere a flotei americane în regiune, din care 60% ( faţă de 50% în prezent) ar trebui să opereze în Pacific, eliberată de încheierea conflictelor din Irak şi Afganistan. Şase portavioane vor brăzda zona în 2020 printre care USS Gerald Ford începând cu 2015, şi un distrugător de mare viteză revoluţionar.
        Panetta a marcat puncte importante prin întoarcerea la Cam Ranh, care adăpostea altădată flota americană, sugerând astfel reîntoarcerea flotei acolo. La fel în Filipine, dacă e să dăm crezare lui H. Acuzeta, SUA au recăpătat dreptul de a- şi „ utiliza” fostele baze de la Subic şi Clarck. Nu este vorba, pretinde Panetta, decât despre a susţine naţiunile din Asia în cadrul convenţiei unui cod de conduită a regulilor de navigaţie şi a unui forum de epurare a litigiilor.
        Dar China?
        În loc să protesteze, păstrează garda jos. Ea atrage atenţia asupra „ incoerenţei” dintre obiectivele afişate ( „ care nu vizează pe nimeni anume” ) şi o nouă desfăşurare de forţe militare „ îndreptate împortiva ei în mod evident” . Ea reaminteşte de asemenea „ că are capacitatea de a răspunde la atacuri, atunci când interesele sale fundamentale sunt ameninţate” . Ripostă blândă ce vizează menţinerea unei bune relaţii cu SUA pentru Xi Jinping atunci când va ajunge în fruntea ţării.
        Prin această atitudine mai vizează şi să ţină India aproape, să nu o îndepărteze. Fiindcă între SUA şi China, rivale în stăpânirea Pacificului, Delhi se regăseşte în rolul- confortabil- de arbitru. De aceea, faptul că Panetta se află la Delhi ( 05- 06/6) când SM.Krishna ,ministrul Afacerilor Externe indian, este la Pekin, nu e deloc întâmplător. Afirmând că nu are cu China decât „ un litigiu” de frontieră ( Pekin revendică Arunachal- ul indian ca făcând parte din Tibetul de sud) , Krishna cultiva cele două alianţe.
        În timpul reuniunii la nivel înalt a Clubului de la Shanghai ( SCO) , cf p.3, a fost primit de către Li Keqiang, viitorul prim- ministru, şi a susţinut  intrarea ţării sale cu drepturi depline în SCO ( face parte deja ca observator din 2005) . Aflat în acelaşi timp la Delhi, AK. Antony, ministrul indian al Apărării, sugera în termeni indirecţi lui Panetta ca Washington- ul să- şi revizuiască iniţiativa sa de securitate multilaterală, astfel încât să fie „ confortabilă pentru toţi” . Deocamdată, India se arată mai rezervată în privinţa acestei coaliţii alcătuite de Pentagon pentru a împiedica China să pună mâna pe marea ce- i poartă numele.
        Tot din această perspectivă de nealiniere, Delhi s- a ferit să valideze cu SUA  trei acorduri de apărare în domeniul logisticii, comunicaţiilor şi sateliţilor.  Ceea ce nu a împidicat- o, fără teama că se contrazice, să continue negocierile de cumpărare de la SUA pentru 2 miliarde de $  de elicoptere lansatoare de rachete cu rază medie de acţiune Boeing şi de obuziere ultra- uşoare M-777, care ( în afară de Pakistan) nu puteau avea alţi „ clienţi” potenţiali decât China.
        Esenţialul constă însă în altceva. În timpul reuniunii la nivel înalt a SCO, VI. Putin a declarat că Rusia „ va amplifica în Marea Chinei manevrele comune” precum cele din aprilie, la 20 de nave ale celor două ţări. Anunţul se motivează prin reîntoarcerea flotei americane în aceste ape, pe care le- a părăsit acum 20 de ani. Aşadar, trei puteri ale Asiei – China, Rusia şi India- se înţeleg în a refuza ori a pune în discuţie această întoarcere. Pe faţă, Vietnam şi Filipine, sigure de dreptul lor şi temându- se că vor fi spoliate de propriile ape, vin să se adauge aliaţilor SUA în regiune: Japonia şi Taiwan. Şi întreaga Asie se reînarmează cât de repede poate.
          Vom vedea ivindu- se două alianţe de apărare, cea a SCO ( cu India care- i bate la uşă) şi o structură stil NATO, ca urmare a reuniunii la nivel înalt Shangri-la?
Rusia şi China neagă clar, însă lucrurile merg repede. N- avem decât să sperăm ca aceste tabere ce se schiţează vor fi un factor pozitiv, obligând taberele să discute între ele şi cu cei aflaţi în faţă. Între cele două, India ezită- atât prin filozofia pacifist- gandhiană, cât şi din interes, ca potenţială înscăunătoare de rege. Va păstra însă mult timp acest lux? Totul depinde de abilitatea Chinei de a cădea la învoială în împărţirea cu vecinii a mării „ sale”  ori, dimpotrivă, de a ceda pasiunii naţionaliste, ca „ asiguare de viaţă” a regimului său. 

O tensiune menită să dureze.

vineri, 1 iunie 2012

Veşti din China: Despre toleranţa faţă de străinătate pe o aşa criză, pe toate continentele şi despre o sută de păsări simpatice


( din presa de limbă franceză -ziarişti francezi acreditaţi la Pekin)

Despre toleranţa faţă de străinătate pe o aşa criză, pe toate continentele şi despre o sută de păsări simpatice
28 mai 2012 |

Dragi prieteni, destul cu pălăvrăgeala despre o căsătorie chinezească ( Nota trad:  se referă la două dintre articolele anterioare) , oricât de interesant a fost. Ne aflăm în criză, de data asta gata, o criză adevărată, după modelul celei din 1929. În toamna lui 2008, când America a început să divagheze de la W. Mae ( Nota trad: de fapt: F.Mae) la Freddy Mack, iar instituţiile ei bancare au început să valseze în ritm de charleston, amestecîndu- şi între ele creioanele şi făcându- şi dansatorii , care erau restul planetei, să se poticnească, nu ne- a trecut prin cap că partea cea mai puterică a seismului, erupţia vulcanică, abia urma.

Şi iată că acum China se lansează într- o campanie adevărată şi profundă de respingere a străinătăţii. Se cunosc incidentele declanşatoare: un tânăr turist britanic care încearcă, sub camera de filmat a unui telefon mobil, să violeze o tânără chinezoaică, un rus care refuză să- şi ia picioarele de pe scaunul din faţă într- un tren, scaun ocupat de o doamnă chinezoaică (Nota trad:  cacofonie scuzabilă, ca inevitabilă) căreia nu- i plăceau mirosurile corporale... Pedepsele nu au întârziat: englezul a fost linşat, iar după aceea probabil nu foarte bine tratat în spitalul în care a fost acceptat; violoncelistul ( fiindcă asta era meseria rusului) a fost alungat din orchestra simfonică naţională. Şi imediat a început o campanie naţională de 100 de zile, de verificare a identităţii străinilor.

Pentru moment, aparent, autorităţile se mulţumesc să viziteze seara străinii, adesea tineri şi cu viză cel mai probabil precară. Uneori aflăm că poliţia a fost ajutată de vecini patrioţi. Am alăturat o imagine culeasă de pe internet, a unui număr de telefon.
( anunţ delaţiune străini)

Un alt caz a fost, în acest week- end, mutarea locaţiei festivalului de muzică electronică „ Intro” . Aflat la cea de- a treia ediţie, era un eveniment ambiţios şi serios, organizat la prestigiosul local „ 798” , cu numeroase grupuri internaţionale şi două scene de spectacol şi cu un preţ în consecinţă ( de la 150 la 300 de yuani) . În ultimul moment s- a interzis să se ţină pe locul iniţial şi mutat ceva mai încolo spre aeroport, pe un teren cunoscut sub numele de „ insula crabilor” , cu intenţia de a împrăştia pe aficionados şi a torpila evenimentul.    

De ce toate acestea? Eu văd trei motive ( sunt poate mai multe) : 

- criza: chinezii încep să sufere de- adevăratelea. Îşi spun: „ ne- am cam săturat de străinii ăştia, care trăiesc regeşte la noi, se lăfăie în maşini şi ies cu fetele noastre. ”

- criza ( nu aceeaşi) : afacerea Bo Xilai, afacerea Chen Guangcheng, dau la iveală un regim teribil de negativ. Legitimitatea regimului care se pierde în întuneric, se află în groapa cea mai adâncă, aşa cum a fost odinioară după revoluţia culturală.  Pentru a salva sistemul, ceea ce nu s- a dobândit, vor trebui făcute concesii, aşa cum a făcut Deng la începutul anilor ’80, lansând astfel China în cei treizeci de ani de glorie ai săi. Cred că ne aflăm în zorii unui proces de aceeaşi natură. Iar în aceste momente, prezenţa străinilor nu e binevenită.   

- în urmă cu câteva luni, o prietenă chinezoaică îmi explica motivele pentru o parte importantă ( majoritară? ) a acestui popor de a aprecia pe Bo Xilai: stângismul lui, care e o cerinţă a sufletului chinez, debusolat după 30 de ani de imersiune într- un sistem neo- occidental.  Toate tehnologiile au fost schimbate, intensificate. Cele bancare ca şi cele de producţie. S- a zis cu chiria de 3 yuani pe lună, cu litrul de ulei de susan distribuit lunar pe tichet de rationalizare, cu crapul oferit de chunjie. Gata cu siesta de două ore la prânz pe biroul din lemn. Acum au devenit stresaţi, deprimaţi, miopi – cu siguranţă mai bogaţi- dar afumaţi la propriu, poluaţi ... Chinezii voiau să facă „ puţin mers înapoi” , pentru a se autoreplia, ca să facă un bilanţ, să vadă dacă, din toată această reînnoire totul e de păstrat. Să valideze trecutul.
Până la urmă, acest sentiment de neîncredere puţin exacerbat împotriva străinătăţii îmi pare a fi prezent în orice ţară din lume, câtă vreme criza loveşte peste tot. Fiecare vede mai bine în propria ogradă, iar Pierre îmi spunea aseară că până şi în Elveţia, poliţistul interpelează pe oricine cu aspect „ diferit” de la noi, ca să- i verifice documentele.
Ca în China. Chiar şi în Franţa, nu văd ( de loc) că ar exista capacitatea de a se lua pe sine în discuţie, de a accepta faptul că de 30 de ani consumăm mai mult, că nu producem, că datoria acumulată ne este înainte de toate imputabilă nouă înşine. Va trebui să trăim această criză în inconştienţă, atribuind- o greşelii altora- străinătăţii.
Brr! Mă ia cu frig pe spate! Dar dacă este inevitabil, trebuie să acceptăm să depăşim acest viitor rece. Zâmbind! Zâmbind de noi şi de ceilalţi, de însăşi această specie umană, atât de egală şi atât de diferită în acelaşi timp, împrăştiată în orice punct de pe glob.

Şi acum ajung la a doua parte a titlului meu. Este titlul ultimei mele cărţi, pe care tocmai am terminat- o şi care ar trebui să fie în librării până în iulie: „ O sută de păsări simpatice din pădurea chineză” având subtitlul „ Cronici nu tocmai obişnuite din viaţa chinezilor de azi” ( Editura Aube) .
Unii dintre voi v- aţi dat seama: e vorba de cronici „ despre oameni de rând” din publicaţia Vântul dinspre China, din perioada vară 2006- ianuarie 2009, însă rescrise în întregime, verificate, cu sensuri noi. Ele îşi au originea în proverbul 林子大了,什么鸟都有, (lín zi dà le, shén me niǎo dōu yǒu- Când pădurea e mare, poate ascunde tot felul de păsări) .
Scriind despre întâmplări veridice ale fraţilor noştri umani chinezi, încerc să şterg suspiciunea dintre popoarele noastre şi să dau „ concetăţenilor” noştri ( nu- mi prea mai place termenul de când am primit prea multe e- mail- uri începând cu „ Dragi concetăţeni” prin care mi se cerea votul la alegerile legislative) curajul de a-şi scoate ochelarii prejudecăţilor pentru a vedea viitorul în faţă.
În orice caz, am hotărât că: în fiecare săptămână, până la sfârşitul lui august, vă dau întâlnire cu noua mea postare în care veţi descoperi una dintre simpaticele mele păsări. Vă doresc o excelentă şi scurtă lectură de vacanţă!
Pe curând şi, mai ales, prin intermediul acestui blog, vă rog să faceţi schimb de opinii cu mine şi între voi despre această criză şi despre campania anti- străinătate!